E vineri....e o zi în care aș vrea să zburd pe afară , să mă plimb bucurându-mă de razele soarelui care mă pot mângâia , care mi-ar lumina calea , aș vrea să văd apusul de soare sau un răsărit , dar mă uit pe fereastă și e totul trist , cerul parcă plânge ....totul în jur e gri, oamenii sunt pricăjiți , parcă ar aștepta și ei să vină ceva care să le încălzească sufletele , măcar o scânteia care să o facă foc și să fie căldură , dar în zadar ....              
Aș vrea să văd câmpul verde , să văd copilașii cum aleargă , cerul jucându-se cu culorile iar oamenii să se bucure de fiecare clipă ca și cum ar fi ultima . Mi-e dor de străzile pline de oameni , de chipurile lor luminate , de oameni râzând , de parcurile care sunt împânzite , de mariachi care ne încânta cu muzica lor făcându-ne viața mai frumoasă , bucurându-ne sufletele și dezmorțindu-ne mințile de griji , ușurând sufletul de apăsări chiar și pentru câteva minute .     
 Dar e vineri și afară e trist , nimic din ce aș vrea să văd , să fac ...e imposibil , rămâne să mă raportez la o simplă poză cu un câmp verde ,cu un apus de soare , cu case pierdute în zare ....un peisaj ce aștept să se creioneze și aici , să îl văd , să simt aerul curat și proaspăt , să mă bucur de soare și să spun fericită că azi e vineri ...